Încă din tinerețe, în urma unei creșteri bruște, au apărut probleme la nivelul picioarelor, dificultăți care aveau să îi influențeze parcursul și să îi aducă numeroase provocări. În timp, a aflat și cauza din spatele acestor probleme de sănătate, iar lupta a continuat.

Pe lângă acestea, a trecut și prin momente care și-au pus amprenta asupra sufletului său, inclusiv pierderea unei persoane dragi într-o perioadă importantă a vieții.

La Fundația Inovații Sociale Regina Maria a găsit mai mult decât îngrijire medicală. A găsit oameni care îl ascultă, îl încurajează și îi oferă sprijin atunci când are nevoie. Un loc în care se simte înțeles și unde știe că nu este singur.

Pentru că uneori, vindecarea începe atunci când găsești oameni care îți sunt alături.

Doamna Gangal se confruntă de mai mulți ani cu probleme de sănătate precum tensiunea arterială, colesterolul ridicat și afecțiuni care i-au afectat grav mâinile și picioarele. La un moment dat, durerile de la nivelul mâinilor au devenit atât de puternice încât nu le mai putea folosi, un an întreg în care, fără medic de familie, a reușit să țină tratamentul doar datorită sprijinului primit prin Fundația Regina Maria.

În tot acest timp, sprijinul primit a însemnat nu doar acces la îngrijire medicală, ci și siguranța că are alături oameni care îi ascultă nevoile. „Pentru mine, parcă nici n-ar fi un domn doctor, e mai mult un părinte", spune ea despre medicul care i-a fost alături când sistemul i-a întors spatele.

Dincolo de problemele de sănătate, viața i-a adus și numeroase încercări personale. În urmă cu doi ani și-a pierdut soțul. Cu un salariu de 1.600 de lei pe lună din care facturile iau aproape tot, pune deoparte ce rămâne, în secret, ca să nu i se ia. Fiecare zi reprezintă o luptă pentru echilibru și stabilitate.

Cu toate acestea, doamna Gangal continuă să privească înainte cu speranță. „Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată să mor de foame. El îmi dă putere în fiecare zi."

O poveste despre curaj, reziliență și importanța de a avea pe cineva alături atunci când ai cea mai mare nevoie.

Domnul Adi trăiește de mai mulți ani cu diabet. O boală care nu îți dă pauză. Cere tratament constant, atenție zilnică și multă putere ca să ții totul sub control.

În ziua în care am filmat acest video, a aflat că are și hepatită. Glicemia îi ajunsese la 500, iar medicii i-au recomandat urgent insulină. Pentru el, asta a însemnat să se confrunte și cu o frică veche: frica de ace.

Dar povestea domnului Adi nu este doar despre boală. Este despre cât de greu poate fi să navighezi singur prin sistem atunci când ești vulnerabil, speriat și obosit.

Prin Fundația Inovații Sociale Regina Maria, domnul Adi a primit nu doar îngrijire medicală, ci și sprijin pentru a obține asigurare socială pe caz de diabet — un pas birocratic important, pe care mulți oameni nu reușesc să îl ducă la capăt fără ajutor.

„Sunt implicați, au suflet. Mi se pare că este un lucru bun în toate relele”, spune el.

La Policlinica Socială Baba Novac, oamenii nu primesc doar consultații. Primesc îndrumare, răbdare și sentimentul că cineva îi vede.

Pentru că acolo unde sistemul nu ajunge mereu la timp, comunitatea poate ține ușa deschisă.

Domnul Adrian s-a născut cu o dizabilitate intelectuală și a crescut departe de familie, mai întâi la creșă, apoi la o școală internă unde, spune el, a „mâncat la bătaie" din clasa întâi până în clasa a 8-a. A oprit școala acolo, nu din lene, ci din frică. Cititul îi vine greu și astăzi, iar un loc de muncă stabil, aproape imposibil de găsit cu doar 8 clase ajutătoare. Locuiește la cămin, într-o cameră cu 18 oameni.

De 13 ani se confruntă cu un ulcer varicos la picior care nu îi dă pace, iar o tuse persistentă îl chinuie de 4-5 ani, dimineața îi trezește pe toți din cameră. În fiecare zi, de luni până vineri, vine la Fundația Regina Maria să i se pună un pansament cu alifie cu argint. Nu poate să și-l pună singur, memoria nu îl ajută. Dar vine. În fiecare zi.

„Eu nu am ținere de minte. Dacă țineam eu minte, mă duceam și mă pansam singur."

Pentru el, fundația nu înseamnă doar îngrijire medicală, înseamnă constanță într-o viață în care puțini au fost cu adevărat prezenți. Despre domnul doctor și echipă are doar un cuvânt: „Nemaipomeniți."

„Așa m-a lăsat Dumnezeu. Cine știe ce-oi fi făcut în alte vieți.", o vorbă spusă simplu, fără amărăciune. Doar cu resemnarea unui om care a învățat să meargă înainte cu ce are.

La doar 34 de ani, Corina Duduială a trecut prin greutăți pe care nimeni nu ar trebui să le îndure. Victimă a violenței domestice, a fost nevoită să facă un pas dificil, dar necesar: să își ia băiețelul de doar 2 ani și să plece din mediul abuziv în care trăia, lăsând în urmă un trecut plin de suferință. A ajuns la un Centrul De Primire In Regim De Urgenta Pentru Victimele Violentei Domestice Femina, unde a găsit un refugiu temporar, însă provocările nu s-au oprit aici. Fără venituri și fără asigurare medicală, s-a confruntat cu o realitate dureroasă: persoanele aflate în situația ei sunt adesea marginalizate și au acces extrem de limitat la servicii medicale esențiale.

Într-o societate în care sănătatea ar trebui să fie un drept fundamental, prea multe persoane vulnerabile sunt lăsate în afara sistemului. Lipsa asigurării medicale nu înseamnă doar dificultăți financiare, ci și acces îngreunat la tratamente, consultații și prevenție – elemente esențiale pentru orice om, dar adesea greu de obținut pentru cei fără venituri.

Pentru Corina, acest obstacol ar fi putut deveni o barieră de netrecut. Însă, din 2024, Policlinica Socială Baba Novac i-a fost alături, oferindu-i sprijin atât pe plan medical, cât și emoțional. A beneficiat de consiliere psihologică, un set complet de analize medicale, consultații oftalmologice și ginecologice, iar în prezent urmează un tratament stomatologic. Pentru ea, aceste servicii nu au fost doar simple investigații, ci un pas esențial spre o viață mai bună, mai sănătoasă și mai echilibrată.

Dar Corina nu se oprește aici. Determinată să-și construiască un viitor stabil, urmează în prezent un curs de calificare care îi va deschide noi oportunități și îi va permite să devină independentă. Visul ei este să își crească copilul într-un mediu sigur, fără lipsuri și fără teama zilei de mâine.

Povestea Corinei nu este un caz izolat. Este realitatea multor persoane vulnerabile care, fără sprijin, rămân captive într-un sistem care le ignoră. Policlinica Socială Baba Novac luptă pentru a schimba această realitate, oferind acces la servicii medicale gratuite pentru cei care altfel ar fi fost lăsați în urmă.

Viața doamnei Petre Mariana a fost o luptă continuă, marcată de încercări grele și de speranța că, într-o zi, va avea parte de liniștea pe care o merită. Beneficiară a Policlinicii Sociale Baba Novac din 2019, a găsit aici nu doar ajutor medical, ci și un sprijin moral de care avea atâta nevoie. De-a lungul anilor, a trecut prin nenumărate consultații și tratamente—analize medicale, investigații cardiologice, ecografii, consultații oftalmologice și ginecologice—fiecare dintre ele menite să o ajute să-și ducă mai departe existența.

Între 2020 și decembrie 2024, cu o voință de fier, a reușit să își asigure un trai decent prin muncă, înfruntând greutățile zilei cu demnitate. Însă, destinul i-a întors spatele anul acesta. Sănătatea i-a slăbit, iar grijile financiare au devenit din ce în ce mai apăsătoare. Cu sufletul îngreunat, dar cu speranță, s-a întors la Policlinica Socială Baba Novac, căutând nu doar îngrijire medicală, ci și un colț de alinare într-o perioadă extrem de dificilă.

Acum, viața ei se împletește cu cea a surorii sale, care la rândul său se confruntă cu probleme grave de sănătate: diabet zaharat tip II necontrolat, hipertensiune arterială, tulburări de vedere și de somn. Împreună, cele două surori nu doar că își poartă una alteia de grijă, dar sunt și sprijinul principal al unui suflet nevinovat—nepoțelul lor de doar un an și opt luni, diagnosticat cu Tulburare Din Spectrul Autist. 

Într-o lume unde greutățile par să se adune fără încetare, povestea doamnei Petre Mariana este una despre luptă, despre curaj și despre speranța că, indiferent de cât de întunecat pare drumul, există întotdeauna o rază de lumină.

Dănuț este în clasa a III-a și zâmbește mult, deși viața de acasă îi aduce griji pe care puțini copii ar trebui să le poarte. Mama lui luptă cu cancerul, tatăl nu este prezent, iar bunica merge periodic la dializă.

Visul lui e sa facă sport- box - sa castige multi bani si sa rezolve problemele din familia lui.

Maria este pata noastră de culoare mov. Vine la centru de când era mică, mănâncă tot ce e verde și visează să aibă o păpușă mare cât ea.

Își dorește să citească mai bine, ca să nu o mai certe doamna la școală. Jocul ei preferat este „de-a zborul”, iar la centru încercăm să îi fim vântul de sub aripi.

Robert a ajuns la centru timid, cu multe conflicte și puțină încredere în el. Încet, prin stabilitate, răbdare și oameni care nu au renunțat la el, a început să vină constant, să învețe, să se schimbe.Astăzi, drumul lui merge mai departe: liceu, bursă și un proiect Erasmus în Granada. Iar cel mai frumos lucru este că spune că vrea să se întoarcă și să îi ajute, la rândul lui, pe alții.

La Centrul Educațional Corbeanca, copiii vin cu rucsacul lor nevăzut – plin de griji, lipsuri, vise frânte sau promisiuni uitate. Unii duc pe umeri responsabilități mult prea mari pentru vârsta lor, alții cară dorul de părinți plecați sau prea ocupați, iar alții poartă în priviri umbra neîncrederii.

Și totuși… când se întâlnesc aici, se nasc prietenii, se naște curajul. Învață împreună, râd împreună, își îmbrățișează diferențele. În locul unde lumea uneori îi vede mici și vulnerabili, noi îi vedem mari și puternici.

Pentru că fiecare copil are nevoie de o șansă la timp.

O șansă care să-l prindă de mână înainte să alunece, o șansă care să-i aprindă lumina din priviri, o șansă care să-l ajute să creadă în el.

Aici, la Centru, iubirea se învață prin gesturi simple: un zâmbet oferit când totul pare greu, o mână pe umăr, un „poți să reușești”. Puterea se naște din sprijinul comunității, iar reziliența din fiecare pas mic pe care copiii îl fac înainte.

Cei trei copii din fotografie sunt mai mult decât elevi. Ei sunt simboluri ale speranței: că dincolo de poveștile lor grele, există viitor. Un viitor clădit pe educație, pe prietenie și pe încrederea că nu sunt singuri.

Trei copii, trei șanse.

O singură inimă mare: Centrul Educațional Corbeanca.

Domnul Florin Z., în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticat cu Parkinson cu aproximativ 3 ani în urmă, când a venit la control la Policlinica Socială Baba Novac. Până atunci, nu bănuise că ar putea suferi de o boală atât de gravă.

"Stăteam la un cămin. Ajunsesem să nu mă mai pot îmbrăca sau încălța singur... Nu mai puteam să stau în picioare sau să îmi trag pantalonii pe mine. Nu puteam să stau nici pe scaun, să mă îmbrac sau să port ceva cu șireturi. Trebuia să port cizme de cauciuc. Era cumplit..." Florin a lucrat în construcții și ar dori să mai continue să lucreze, oriunde, dar nu este angajat din cauza vârstei și a bolii, chiar dacă aceasta este ținută sub control cu ajutorul tratamentelor de la Policlinica Socială.

"Din cauza vârstei, nimeni nu mă mai angajează. Nu vor să aibă angajați în prag de pensie. Nu cer mult. Dacă sunt bun ca paznic, sunt dispus să fac asta, să ud flori, să fac orice. Nu fug de muncă, dar alții fug de mine. Este greu, foarte greu..." Florin reprezintă unul dintre miile de pacienți fără venituri și fără acces adecvat la serviciile medicale, ignorați și lăsați de izbeliște de sistemul medical românesc

Olga și fiica sa, Sonya, au fost parte din familia noastră la Centrul Educațional Corbeanca timp de aproape un an. Zilnic, parcurgeau drumul din Ciocănești pentru a beneficia de sprijinul nostru educațional. Aici, Sonya putea continua școala online, primind ajutor la teme și fiind înconjurată de alți copii ucraineni și români. Pentru ele, centrul reprezenta un refugiu de siguranță și apreciere în mijlocul dorului de casă și a incertitudinilor legate de schimbările legislative din Ucraina. Cu inima îndurerată, Olga a decis să se întoarcă acasă și ne-a transmis un mesaj plin de recunoștință pentru sprijinul nostru. Ne bucurăm că am putut fi alături de ele și suntem recunoscători pentru șansa de a ajuta și înțelege astfel de situații dificile. Olga și Sonya rămân mereu în inimile noastre, la fel cum și alte familii ucrainene au lăsat amprente adânci în comunitatea noastră..

Născut în Botoșani, într-o familie modestă cu doi copii, și-a început cariera ca tâmplar de mobilă după absolvirea școlii profesionale din Suceava. La vârsta de 25 de ani a venit în București pentru a lucra pe șantierele de construcții, o muncă pe care a practicat-o timp de 25 de ani. Ulterior, a lucrat într-o fabrică de mobilă și apoi doi ani ca paznic pe șantier. La 60 de ani, după 29 de ani de muncă, a rămas fără loc de muncă, fără casă și cu probleme de sănătate.

Acum, la 63 de ani, locuiește într-un adăpost la Panelimon, împărțind o cameră cu alți 12 oameni și având acces limitat la facilități sanitare. Primește tratament gratuit pentru diverse afecțiuni la Policlinica Socială a Fundației, unde apreciază grija medicilor. Cu toate acestea, nu are actele necesare pentru a solicita pensia și trăiește doar cu un ajutor social de 142 de lei. Fără familie sau susținere, își dorește să se angajeze ca agent de pază, sperând să-și găsească un scop și să continue să muncească.

Vasile are 11 ani și este un copil blând și zâmbitor care mai are acasă încă 3 frați. E un copil bun care îți sare în brațe ori de câte ori te vede.

Părinții lui strâng fiare vechi și îl aduc la Centrul educațional cu căruța. Când era mic, un alt copil l-a lovit cu piatra în ochi, așa că ochiul drept doar zărește lumea tristă și gri de pe strada Trandafirului, acolo unde locuiește. La fiecare final de săptămână, Oana, coordonatoarea Centrului, merge să împartă copiilor ce a reușit să adune toate săptămâna pentru ei. De multe ori, însă, Vasile nu apare fiindcă este la fotbal.

Într-o zi, însă, la scurt timp după ce s-a urcat înapoi în mașină, Oana îl vede pe Vasile în oglinda retrovizoare care alerga după mașină ca să îi ajungă din urmă.

– Doamna, doamna, stați doamna…nu v-am îmbrățișat!

– Vasile de ce ești trist?

– Doamna, cad mereu la fotbal …și râd copiii de mine.. doamna dacă se poate, mi-aș dori o pereche de adidași cu crampoane, dar să nu fie noi, că-s prea scumpi și să îmi fie mari doamna… să îi port și anul viitor!

Acesta este doar unul din zecile de cazuri impresionante pe care le vedem zilnic în Centrul Educațional Corbeanca.

La aproape 71 de ani, Doamna Gherghina nu dispune de venituri sau asigurare medicală. A ajuns la Policlinica Socială Baba Novac în octombrie 2021. Deși este eligibilă pentru pensie, nu a primit-o din lipsă de documente, fiindcă cartea de muncă a fost distrusă. Problemele de sănătate, precum cele la piciorul drept, au rămas netratate din cauza lipsei de resurse financiare.

De la prima sa vizită, a beneficiat de servicii medicale esențiale, incluzând consultații și medicamente gratuite. În continuare, va fi monitorizată și tratată la Policlinică. Fundația a sprijinit-o să obțină o carte de identitate provizorie și să aibă acces la o masă caldă zilnică prin Cantina Socială Șansa ta, finanțată de Kaufland. Cu toate acestea, alte nevoi ale sale rămân nesatisfăcute.

Benone Slincu, un tânăr de 34 de ani, a devenit unul dintre beneficiarii noștri în august 2022, cu o poveste impresionantă. Născut în Botoșani, a crescut într-un orfelinat și a fost adoptat la vârsta de 16 ani. Însă, familia adoptivă a părăsit țara, lăsându-l pe Benone fără adăpost în București. A trăit pe străzi și a muncit în condiții precare, fără un loc de muncă stabil. Când a ajuns la noi, era într-o stare depresivă și avea nevoie urgentă de îngrijire medicală și stomatologică. Cu sprijinul medicului nostru, dr. Cautes Ionuț, Benone și-a recăpătat zâmbetul și a obținut o adeverință pentru angajare. Se simte acum mult mai bine și își propune să se angajeze în curând.

Daniela are 30 de ani și are deja 4 copii. Prima fetiță, Ana, are deja 12 ani. Ceilalți sunt Alex – 7 ani, Radu – 5 ani și Andreea – 3 ani. Daniela este una din cele mai bune mame pe care le-am văzut. E un monument de optimism, zâmbete și dragoste. Nu am auzit-o niciodată țipând la vreun copil, cu toate că viața ei nu e deloc simplă. Trăiesc într-un sat de lângă București. Tatăl primește de lucru pe la oameni prin curte, dar nu are nici un venit stabil sau oficial. De 2 luni nu l-a mai chemat nimeni la muncă. Daniela e harnică și curtea ei, deși mică și simplă, e ordonată și orice bucată de pământ e folosită pentru grădină. Așa că niciun copil nu s-a culcat până acum cu burta goală..

Școala, însă, este un subiect delicat. Ana și Alex împart telefonul mamei care abia mai funcționează, ca să își primească temele pe Whatsapp,. Au încercat să se conecteze și pe Zoom, dar nu mai e loc de nici o aplicație pe vechiul aparat. Zilele trecute au primit cadou o tabletă de la un donator, însă nu merge deloc… Copiii s-au obisnuit așa… cu mai puțină școală, dar mama nu poate să accepte. Ea își dorește pentru copiii ei să aibă educație!

Ne dorim să ducem mai departe visul Danielei, acela de a avea 4 copii educați!

Domnul Constantin, în vârstă de 56 de ani, a ajuns la Policlinica Socială Baba Novac în decembrie 2017, căutând ajutor medical din lipsă de asigurare. În 2021, starea sa de sănătate s-a deteriorat, necesitând internare urgentă la Spitalul Floreasca. Diagnosticat cu un pseudochist pancreatic, a suferit o intervenție chirurgicală crucială, urmată de o perioadă de recuperare dificilă. De-a lungul anilor, a luptat și cu psoriazisul vulgar, adăugând complicații. Fără asigurare medicală, Fundația Inovații Sociale Regina Maria a intervenit, acoperind costurile spitalizării. După externare, Constantin a continuat tratamentul la Policlinica Socială, sprijinit acum și de medicul de familie. Cu voință puternică, se străduiește să facă față dificultăților. Fundația continuă să ofere suport, dorind să-l ajute să-și revină și să se reintegreze în societate.

Diana Bănică este primul copil care a venit la Centrul Educațional Băneasa, acum 8 ani. De atunci a continuat să vină zilnic pentru a primi ajutor la teme și pentru a se dezvolta atât pe plan personal cât și spiritual.

Motivată de profesorii din centru, Diana a început să viseze la un viitor frumos pentru viața ei și ne-a spus că își dorește să devină avocat. Chiar dacă toți credeau că își va schimba opțiunea în timp, iată că dorința ei a devenit din ce în ce mai mare, și nu a fost niciodată dispusă să renunțe la acest vis.

Zilele acestea, Diana a susținut examenul de Evaluare Națională și a reușit să obțină numai note peste 9. Ea este unul dintre exemplele pe care ne bucurăm să vi le arătăm astăzi, ca rezultat al muncii depuse în ultimii 7 ani de Mitra Enayati și a colectivului pe care îl coordonează cu atât de mare responsabilitate!

Pentru Alexandra și Robert, școala s-a oprit brusc odată cu întreruperea educației. Cei doi sunt elevi în clasele a II-a și a IV-a și participă la unul dintre afterschool-urile Fundației Inovații Sociale Regina Maria. Locuiesc într-o casă din OSB și se străduiesc să o încălzească în timpul iernii. Familia lor nu beneficiază de curent electric, dar au făcut o înțelegere cu un vecin pentru un fir electric, suportând întreaga factură. Tatăl, pensionat pentru o afecțiune pulmonară, iar mama muncește temporar, când are ocazia.

Alex are și el provocări. Diagnosticat cu epilepsie acum 4 ani, urmează un tratament specific și necesită o alimentație echilibrată. În condițiile actuale, nici părinții, nici copiii nu își pot permite să viseze la achiziționarea unor telefoane pentru educația online, așa cum fac alți copii, din cauza costurilor.

Doamna Ioana, absolventă a Academiei de Muzică din București și profesoară de vioară, se confruntă cu multiple probleme de sănătate: hipertensiune arterială severă, diabet de tip 2 și probleme stomatologice. Când a ajuns la policlinica noastră socială, a primit îngrijiri esențiale pentru sănătatea ei.

"Tratamentul oferit de domnul doctor mi-a redat viața. Acum pot să mă ocup de fetița mea și să fiu o mamă dedicată. Am reușit să controlez tensiunea și să îmi refac dinții, ceea ce m-a ajutat enorm."Cu un diagnostic grav și lipsa unui tratament medical adecvat, viața ei era în pericol, cu riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

"Fundația și domnul dr. Romanescu mi-au salvat viața. Fără ei, nu știu ce s-ar fi întâmplat. Nu ai nicio șansă fără asigurare medicală, dar grație lor, am primit ajutorul necesar pentru a supraviețui și a continua să trăiesc."

Rareș, provenit dintr-o familie monoparentală, a întâmpinat dificultăți academice și emoționale când a ajuns în Centrul Educațional Băneasa. Mama sa, Corina, tânără și determinată, lucrează din greu pentru a-l întreține și a-i oferi un viitor mai bun.

Rareș, în clasa a II-a atunci, era în urmă cu materia școlară și se confrunta cu probleme de integrare socială. Corina, mama lui, muncește în ture lungi la o fabrică, dar găsește timp să îl sprijine pe Rareș, venind la centrul educațional pentru a-l susține și a ajuta alți copii. Sacrifică ore prețioase de odihnă pentru a fi alături de fiul ei și de ceilalți copii, fie pentru a-i ajuta cu temele, fie pentru a găti masa de prânz. Deși orele ei de somn sunt limitate, Corina nu se plânge. Își dedică toată energia pentru a-l vedea pe Rareș progresând și dezvoltându-se frumos. Bucuria ei este imensă atunci când observă evoluția fiului său de când au început să frecventeze centrul educațional.

Corina înțelege că educația este cel mai valoros dar pe care îl poate oferi lui Rareș și că Centrul Educațional Băneasa este locul unde acesta poate continua să crească și să se dezvolte armonios, atât ca individ, cât și ca elev.

Varvara, impreuna cu mama si bunica ei, a venit în România, fugind din calea războiului din Ucraina. Încă de când au ajuns în țara noastră, Varvara a început să frecventeze centrul educațional CUIB. Aici, fetița participă la școala online, cu sprijin de la profesorii de aici. Pe lângă limba engleză și limba română, aici copiii participă la activități diverse precum soroban, pian, tabere, vizite la muzee și primesc zilnic o masă caldă. Cel mai important este că Varvara este aici alături de alți copii din Ucraina. Mama si bunica ei au găsit și ele sprijin la CUIB, unde au și lucrat pentru o perioadă.

Suntem bucuroși să venim în ajutorul lor.

Doamna M. este unul dintre pacienții sociali ai Clinicii Sociale Baba Novac. Pentru dumneaei, primăvara nu este doar un anotimp, este și o stare de spirit. Și asta, de când a început să vină la clinică. “Nu o sa uit niciodată ziua de 8 martie. E ziua in care am venit pentru prima data la policlinică. De cand vin aici, am inflorit ca niste ramuri ale unui pom primăvara.”

Petre face parte dintr-o familie cu 4 copii. El și toți frații și surorile lui vin la Centrul educațional din Corbeanca de când erau foarte mici. Aici, la centru, Petre a citit, a scris și a făcut calcule matematice pentru prima oara. Îi place foarte mult la școală și cu ajutorul doamnelor profesoare a reușit să facă adevărate progrese. În plus, băiețelul este foarte bun la fotbal și activitatea aceasta îl bucură cel mai mult.

Dr. Irina Sayed este din Ucraina și ca mulți compatrioți a trebuit să plece din țara natală.Ajunsă în România, Irina și-a oferit serviciile în taberele pentru refugiați. Acum face parte din personalul ucrainean angajat la Clinica Socială Sala Palatului. Medic ecograf, aici practică medicină generală și îi consultă pe pacienții ucraineni care vin la clinică. Datorită activității ei, Irina a avut onoarea să reprezinte comunitatea de femei din Ucraina la Adunarea Națiunilor Unite din New York. Aproximativ 13.000 de femei din întreaga lume s-au adunat pentru a aborda probleme cruciale, inclusiv pacea, egalitatea de gen, ajutorul pentru țările nevoiașe și emanciparea femeilor în diplomație. La eveniment, Irina a evidențiat eforturile Ucrainei, accentuând ajutorul semnificativ acordat refugiaților ucraineni din România și sprijinul deosebit continuu din partea Fundației Regina Maria.

Poti afla mai multe despre ea aici; https://www.unicef.org/romania/stories/new-beginning-romania-ukrainian-doctor

Lada si Maria sunt două fetițe de 7 ani din Ucraina. Ajunse în România, ele au început să frecventeze împreună Centrul educațional CUIB, unde s-au și imprietenit. Ladei îi place mult să danseze și e foarte prietenoasă și amuzantă. Maria, în schimb, este pasionată de desen. Amândurora le place foarte mult la cursurile de limba română și limba engleză. Ca ele sunt alți 40 de copii pe care i-am primit cu brațele deschise în CUIB-ul nostru.