INIMI ÎN MIȘCARE

O zi în care comunitatea s-a pus în mișcare pentru copii • 13 iunie 2026 • Centrul Educational Corbeanca •

Cum poate un centru educațional să devină inima unei comunități: lecțiile ediției a II-a Inimi în Mișcare

Cea de-a doua ediție a evenimentului Inimi în Mișcare a reunit aproximativ 100 de participanți — copii, părinți, voluntari, alergători, membri ai comunității din Corbeanca, București și localitățile învecinate.

Organizat de Fundația Inovații Sociale Regina Maria, evenimentul a avut ca scop susținerea copiilor de la Centrul Educațional Corbeanca. Fondurile strânse vor contribui la participarea unei părți dintre copiii centrului într-o tabără educațională în această vară.

Corbeanca la aceeași masă: administrație, ONG-uri și locuitori implicati civic

Un moment important al ediției din acest an a fost organizarea unei șezători comunitare, prima întâlnire de acest tip din Corbeanca. La discuție au participat reprezentanți ai administrației locale, primarul și viceprimarul comunei, directorul școlii, organizații neguvernamentale, membri activi ai comunității, activiști civici, reprezentanți ai mediului privat și locuitori noi ai comunei.

Întâlnirea a avut ca obiectiv conectarea actorilor locali, identificarea principalelor nevoi ale comunității și deschiderea unui dialog pe termen lung. În urma discuțiilor, participanții au decis crearea unui grup de lucru comunitar care să continue colaborarea și să dezvolte inițiative locale în beneficiul comunei.

Sport, joacă și activități pentru toate vârstele

După alergare, stadionul din Tamași s-a transformat într-un spațiu plin de energie. Copiii și adulții au jucat handbal, ping-pong, fotbal, au participat la activități sportive și au descoperit noi moduri de a petrece timp împreună.

Cei mici s-au bucurat de sesiuni de yoga și mișcare alături de KinderDance, de ateliere creative de pictură și origami, de pictură pe față și de multe alte surprize pregătite pe parcursul zilei. Finalul zilei a fost un spectacol de teatru interactiv sustinut de LumiLand.

Un centru mai frumos pentru copii

Fațada centrului a prins culoare printr-o intervenție artistică realizată de echipa Urban Collectors cu sprijinul Policolor. Locul în care copiii vin zi de zi la activități, sprijin și masă caldă reflectă acum mai bine bucuria, creativitatea și grija pe care vrem să le simtă aici.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor: Aqua Carpatica, Caravana Pro Rugby, Delulu Cola, FEPRA, FRUFRU, Gold Nutrition, Intersnack, Jungle Pop, Kinder Dance, LumiLand, MARio Sport Club, My Corbeanca, Napocensis Medical Center, Policolor, Primăria Corbeanca, Ronțăilă, Sensodyne și Școala Gimnazială Corbeanca.

Cea de-a doua ediție Inimi în Mișcare confirmă potențialul unui model de implicare comunitară care poate fi dezvoltat și replicat: evenimente construite în jurul copiilor, dar cu impact asupra întregii comunități.

Previous
Previous

Screening pentru cancer colorectal la Policlinica Socială Baba Novac

Next
Next

Ecografii mamare bilaterale gratuite la Policlinica Socială Baba Novac