70.024 de investigații medicale gratuite în 2025: cum funcționează modelul clinicilor sociale ale Fundației Inovatii Sociale Regina Maria

Fundația Inovații Sociale Regina Maria a oferit în 2025 peste 90.000 de servicii medicale, dintre care 70.024 gratuit, pentru mai mult de 22.000 de pacienți, printr-un model de clinici sociale care răspunde direct limitărilor de acces la îngrijire medicală din România.

Accesul la servicii medicale rămâne o provocare pentru o parte semnificativă a populației. Aproximativ 11% dintre români nu sunt asigurați medical, iar costurile reprezintă unul dintre principalele motive pentru care consultațiile sunt amânate sau evitate. Consecințele sunt vizibile la nivel de sistem: adresabilitate crescută către serviciile de urgență și diagnosticarea tardivă a afecțiunilor cronice.

În acest context, modelul clinicilor sociale dezvoltate de fundație funcționează ca o soluție complementară sistemului public, intervenind în zona serviciilor ambulatorii și facilitând accesul la îngrijire medicală pentru pacienții vulnerabili.

‍ ‍

Un model construit în jurul accesului la servicii medicale

Înființată în 2010, Fundația Inovații Sociale Regina Maria gestionează Policlinica Socială Baba Novac, Clinica Sala Palatului și InClinic Rahova — trei centre medicale construite în jurul unui principiu declarat explicit: accesul la îngrijire medicală independent de nivelul veniturilor.

Relevanța acestui principiu este susținută de datele europene. Raportul OECD privind sistemul de sănătate din România(2025), arată că în 2023 mai mult de jumătate dintre persoanele care au raportat nevoi medicale nesatisfăcute nu au apelat la servicii medicale din cauza costurilor. Aceasta este, în mare parte, o consecință directă a faptului că persoanele neasigurate au acces doar la un pachet minimal de servicii, ajungând frecvent să utilizeze serviciile de urgență pentru a evita costurile ridicate ale consultațiilor.

Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 identifică explicit accesul deficitar la serviciile ambulatorii ca pe unul dintre factorii care afectează performanța sistemului în privința grupurilor vulnerabile, iar populația rezidentă neasigurată, are acces numai la pachetul minimal de servicii, ceea ce conduce la utilizarea excesivă a serviciilor de urgență și la depistarea tardivă a afecțiunilor cronice.

‍ ‍

Cine ajunge la ușa acestor clinici

Policlinica Socială Baba Novac, înființată în 2011 în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, a fost dezvoltată ca un răspuns direct la lipsa de acces la servicii medicale pentru categoriile vulnerabile. Zilnic, o echipă multidisciplinară oferă servicii medicale și suport psiho-social gratuit persoanelor care, în mod frecvent, rămân în afara sistemului: mame singure, vârstnici cu venituri reduse sau fără pensie, persoane fără loc de muncă, tineri proveniți din sistemul de protecție și persoane cu dizabilități. Prin intervenții adaptate, clinicile sociale contribuie constant la reducerea acestor inegalități de acces la îngrijire medicală.

‍ ‍

Solidaritate ca model economic

Clinica Sala Palatului și InClinic Rahova funcționează pe un principiu mai puțin obișnuit în peisajul medical românesc: antreprenoriatul socio-medical autosustenabil. Ambele clinici primesc deopotrivă pacienți fără venituri sau cu venituri reduse, cât și pacienți cu posibilități financiare medii sau peste medie, tratați cu aceeași atenție și același respect. Costul serviciilor medicale oferite gratuit sau la prețuri minime pentru persoanele vulnerabile este parțial acoperit din serviciile plătite integral de ceilalți pacienți, o formă concretă de solidaritate aplicată și un model mai necesar ca oricând.

‍ ‍

Rolul parteneriatelor în sustenabilitatea serviciilor

În condițiile în care finanțarea publică pentru servicii dedicate persoanelor vulnerabile rămâne limitată, implicarea mediului privat devine esențială pentru continuitatea acestui model. În același timp, contribuția companiilor reflectă o formă de responsabilitate civică tot mai relevantă, prin care sectorul privat poate participa activ la reducerea inegalităților de acces la sănătate, în completarea eforturilor sistemului public.

Companiile pot susține direct accesul la servicii medicale prin redirecționarea a până la 20% din impozitul pe profit, fie în cursul anului, fie ulterior, prin mecanismul Declarației 177, precum și prin parteneriate care contribuie la funcționarea serviciilor medicale oferite gratuit sau la costuri reduse.

De ce contează aceste cifre

Cele 70.024 de investigații și consultații gratuite oferite în 2025 — dintr-un total de peste 90.000 — nu reprezintă doar o statistică instituțională. Ele reflectă zeci de mii de momente în care o boală cronică a fost depistată la timp, o persoană în dificultate a primit consiliere, un pacient vulnerabil a ajuns la medic pentru prima dată. Inegalitățile din domeniul sănătății se traduc concret în ani de viață pierduți și în suferință evitabilă, iar intervențiile cu impact măsurabil asupra accesului la servicii preventive și de diagnostic timpuriu reprezintă o componentă directă a oricărei strategii coerente de sănătate publică.

‍ ‍

Next
Next

CEC Bank susține educația copiilor vulnerabili de la Centrul Educațional Corbeanca